O mică precizare despre .clearfix

Chiar dacă unii sunt împotriva clasei clearfix, eu obișnuiesc să o folosesc ca modalitate rapidă de a „curăța mizeria” lăsată în urmă de elementele ce au float setat. Aproape toți cei asupra cărora am avut o oarecare urmă de influență – și aparent sunt mai mulți decât aș fi putut spera vreodată! – folosesc acest clearfix. Problema însă este că foarte puțini îl folosesc corect, așadar am hotărât să înșir cele câteva reguli:

  • Dacă un element are un float sau overflow setat NU i se adaugă clasa clearfix. Nu afectează dar nici nu are vreun efect;
  • Dacă un element nu are „copii” ce au float aplicat, NU i se adaugă clasa clearfix. Aici pot apărea probleme, de la spații apărute de nicăieri până la stricarea layout-ului;
  • Dacă un element este ultimul element vizibil din pagină (e.g. footer), NU i se adaugă clearfix. Firefox are tendința de a adăuga un spațiu razna.

Când și unde se adaugă clearfix? Simplu! Se adaugă doar ancestor-ului (străbun e prea ciudat!) elementului ce are float! Nu este musai să fie părintelui imediat.

N-a fost chiar atât de greu, nu? :)

Cinci Link-uri – I

Așa cum am zis mai demult, nu voi mai pune link-uri săptămânal și la grămadă, ci voi încerca să filtrez doar câteva, la un interval nedefinit (când se strâng). Ăsta e primul post de genul ăsta, așadar orice feedback este binevenit.

1. Bigquery

După ce că ne citeste mailurile, feed-urile, a încercat să ne invadeze viața socială (cu g+), acum Google vrea să ne interogheze și bazele de date. E un tool interesant, mai ales dacă ai vreo bază de date ceva mai mare sau vrei să faci statistici cu date publice (e.g. wikipedia sau github).

2. PHP: a fractal of bad design

Sunt programator PHP ocazional, având contact cu limbajul doar atunci când fac vreo temă de WordPress, dar nu am putut să nu observ inconsistențe. De la numirea funcțiilor (unele funcții au underscore, altele nu, chiar dacă fac parte din aceeași „categorie”; e.g. is_int() vs isset()) la inconsistența din ordinea parametrilor ( strpos( $haystack, $needle ); vs array_search($needle, $haystack); ).

Un dude a decis că ar fi cool să pună cap la cap o listă cu toate problemele PHP-ului. A ieșit ceva amuzant. Și trist, că-i adevărat! Citeste mai departe »

Cei ce mă cunosc, știu că îmi place să folosesc diacritice. Da, inclusiv pe IM. Cei ce nu mă cunosc, tocmai au aflat.

Chiar dacă o mai faultez câteodată, mie îmi place limba română și, cu riscul de a părea conspiraționist, am observat că se încearcă o alterare a limbii române. Voit sau nu. Pentru asta am două exemple:

1) Nu găsești să cumperi o tastatură în limba română decât accidental sau la unele laptopuri. Iar a instala romanian programmers layout este mult prea dificil pentru userii obișnuiți (dar odată instalat, este extrem de ușor de folosit);

2) Site-urile refuză pur și simplu să folosească diacritice! Din motive de SEO.

Sigur, este un cerc vicios, noi nu facem content în limba română (îmi pare rău, dacă nu e scris cu diacritice nu este limba română, cel mult este un surogat) pentru că utilizatorii nu caută în limba română, pentru că n-au tastaturi în limba română dar nici nu au nevioe de tastaturi în limba română pentru că nu au ce căuta online cu ele. Citeste mai departe »

windows apple dropbox facebook twitter