Cum se face un PFA în Constanța?

Într-un final m-au convins prietenii să mă fac PFA (persoană fizică autorizată). Ce presupune asta? În afară de a avea deosebita plăcere de a plăti taxe și impozite, mai nimic. Teoretic aș fi asigurat la pensie, aș avea vechime în muncă și alte chestii d’astea. Practic însă… Rămâne de văzut. Cum eu sunt din Constanța, nu voi face decât să scriu prin ce am trecut eu pentru a ajunge aici. Așadar, să purcedem.

De ce documente ai nevoie?

  1. Copie legalizată după titlul de proprietate al casei în care locuiești – 20-50lei
  2. Copie buletin (fă minimum cinci, că vei avea nevoie)
  3. Acordul asociației de locatari și al vecinilor. Teoretic ar trebui patru vecini. Eu am făcut doar cu trei. Esențial este ca administratorul să pună ștampila.
  4. Diplomă studii ce atestă calificarea profesională. Vrei să te faci programator? Ai nevoie de o diplomă care să ateste că știi să scrii cod invalid (ECDL e bună, probabil voi scrie o poveste și despre aia)
  5. Contract de comodat. Făcut între tine și cel care apare pe titlul de proprietate al casei. Dacă sunt doi proprietari, ambii trebuie să fie menționați și să semneze
  6. Câteva cereri și declarații. Întâi intri aici și iei așa:
    • Cerere de inregistrare – persoane fizice
    • Cerere verificare disponibilitate si/sau rezervare firma persoane fizice
    • Anexa 1 – inregistrare fiscala
    • Declaratie pe propria raspundere data in temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 359/2004 cu modificarile si completarile ulterioare (situatia in care sunt indeplinite conditiile de functionare)
    • Aviz / Accept asociatie de proprietari / locatari (L. 230/2007)

    Am pus linkul spre pagină din două motive: 1) e posibil să se schimbe fișierele și să nu mai corespundă; 2) să-i fac de cacao cu site-ul lor arătos :D

  7. Coduri CAEN. Eu am optat pentru 6311, 6312, 6201, 6202, 6209 deoarece am considerat că sunt cele mai potrivite pentru mine.


După ce le ai pe toate astea, te apuci să completezi cu grijă, pentru a nu greși ceva. Dacă ai greșit ceva vei afla după cel puțin trei zile, când vei avea dosarul respins (au un jurist pus la mișto). Acum e o chestie tricky: toate PDF-urile sunt editabile. Adică le poți printa gata completate. Problema este că în unele locuri vei avea nevoie de numele tău „juridic”. Soluții: 1) scrii tot formularul ad labam (de mână); 2) îl printezi completat și vei face adăugirile la fața locului cu pixul (vei avea o struțo-cămilă); 3) faci un drum la ONRC, iei rezervarea de nume (ți-o dă pe loc și e valabilă trei luni), fugi acasă, completezi formularele și te întorci. Eu (de fapt Despina) le-a scris pe toate în pix. Dacă fata s-a oferit…

Primul drum

Îl faci la ONRC (program 8:30-16:30). În Constanța este în spatele Liceului de Artă și în spatele Liceului Telecom. Cum intri, faci stânga și la primul ghișeu pe dreapta. Îi spui cucoanei ce vrei, îi înmânezi „Cererea privind disponibilitatea […]”, ea îți va da un bonuleț să te duci să plătești 14 lei. Din fericire, plătești fix în spate. Adică te întorci și ai plătit.

După ce ai plătit, completezi restul locurilor lăsate libere și urci un etaj. Cum ai urcat, faci stânga și te postezi la coada de la ghișeul 2. Dacă ai norocul meu, vor fi doar 1-2 persoane în fața ta. Atenție însă! Norocul meu a însemnat inițial respingerea dosarului!

Acritura Duduia de acolo te va trimite să plătești niște taxe (170 lei) la casierie (la parter, unde ai plătit și prima dată). Urci iar cele 45 trepte, îi duci mândru chitanța și… te trimite să faci copii. Cu accent pe „o”. Îți zice aia câte trebuie să faci. Problema este însă că au considerat un xerox în incintă ar fi inutil, prin urmare trebuie să te duci la dracu’n praznic. Ori la Casa de Cultură ori peste drum de Șaguna. Your call…

După ce îi duci și copiile sufletului, o să-ți dea un bilețel pe care scrie un număr de înregistrare și când vei primi răspunsul dosarului. Poți verifica numărul de înregistrare și aici.

Al doilea drum

Dacă totul e ok, după câteva zile (2-3) te vei prezenta iar la ONRC, tot la etajul 1, dar de această dată la ghișeul 3 pentru a-ți ridica diploma de merit certificatul de înmatriculare.

Felicitări!

Teoretic, ești PFA. Practic… Mai ai de umblat! Ce, credeai că scapi așa repede dacă vrei să dai bani la stat? Meh…

Ștampile, registre și alte bucurii

Cu certificatul în brațe, dai o fugă la un copiator. Fă cu încredere vreo zece copii, că vei avea nevoie…

După ce ai făcut copii, te duci la Trezorerie (la Gară) să-ți iei Registrul unic de control. Dai la schimb un certificat, o copie de buletin și 25 lei. O să-ți dea ditamai caietul format A3 (!!!). Cum ăsta e folosit în cazul unui control la firmă, roagă-te la zeitatea ta să nu îl folosești prea curând vreodată!

Ștampila o iei de la orice centru de… ștampile! Se execută rapid, în 15-20 minute și costă cel puțin 40 lei.

Registrele:

  • Jurnal de încasări și plăți (10 lei)
  • Registru inventar (10 lei)
  • Registru evidență imprimate (6 lei) care încă n-am aflat la ce folosește :D

Pentru a evita drumuri razna, fugi direct la Parafa Star (site). Găsești acolo și ștampile și registrele în cauză.

Deschizi primele două registre la ultima pagină și o să vezi o bucată de hârtie lipită peste un șnur (doar în cazul registrelor de la Parafa Star! nu știu cum e la alte registre!) Scrii pe hârtiuță „acest registru conține XX pagini” după care semnezi și ștampilezi, astfel încât ștampila să fie atât pe hârtiuță cât și pe foaia mare.

Cu aceleași două registre (încasări/plăți și inventar) te duci frumușel la ANAF. Să-ți dea și ei o ștampiluță. Chiar dacă funcționarii publici sunt revoltați că vrea Boc să-i înjumătățească, ANAF are cel puțin trei sedii în Constanța! Și nu te duci la ANAF central, cum e de așteptat, te duci la cel de pe Murelor. Ștampiluța și gata. Și nu chiar…

Declarații, sănătate și alte glumițe

În momentul de față aici am ajuns. Mâine mă duc la ANAF, dar la sediul de pe IG Duca colț cu BD Mamaia, fostul CEC (din câte știam IG Duca ajunge până în Ferdinand, deci este posibil ca Gmaps să arate strada eronat) să depun declarația 220 și 070 și să plătesc taxa de liniște (sau de protecție) instaurată de Mazăre.

Va urma povestea cu ITM, sănătate, pensii și ce o mai fi.

Dacă va exista interes, voi pune și pdf-urile completate, pentru a avea un model. Nu sunt expert în asta, sunt și eu la început, acum încep să învăt ce și cum, dar, în limita cunoștințelor mele voi încerca să răspund întrebărilor.

Articolul a fost inspirat MULT de aici. De altfel, Răzvan a avut suficientă răbdare să-mi răspundă la fiecare întrebare, oricât de idioată ar fi fost (și da, pot pune niște întrebări FOARTE idioate :D )

Utile

Înființare PFA în București

43 Comentarii to “Cum se face un PFA în Constanța?”

  1. util postul totusi am 2 intrebari: ce avantaje ai ca PFA si ce fel de diploma ai nevoie ca programator web..

  2. Staicu Ionuț-Bogdan

    De diplomă am zis. Una ECDL e suficientă (sau de facultă, dacă e de profil).
    Avantaje? Poți plăti taxe! Acu serios, ai aceleași (dez)avantaje ca o firmă, cu diferența că nu poți avea angajati și nu există „banii firmei”. În plus, nu mai este necesară angajarea unui contabil.

  3. Exista un xerox in cladirea de vis-a-vis.
    Taxa de liniste nu o sa o platesti la ANAF, si o sa trebuiasca sa completezi o declaratie pentru a putea plati taxa de liniste (11 lei)+ certificatul.

  4. Staicu Ionuț-Bogdan

    Exista un xerox in cladirea de vis-a-vis.

    True, dar este ideal să și funcționeze. Eu am avut noroc…

    Taxa de liniste nu o sa o platesti la ANAF

    Meh, detalii. Voi detalia după ce voi trece și prin asta :)

  5. @ddumi

    poate gasesti in acest articol cateva argumente pro-PFA ;)

    http://www.concediaza-ti-seful.ro/2010/02/cim-sau-pfa/

  6. multumesc Stefan Murgeanu

  7. Ai avut noroc la ghiseu si ghinion la xerox. De obicei funcționeaza xeroxul acolo.

    Taxa de liniste se plateste la SPIT (Serviciul Public de Impozite si Taxe).
    Societatile Comerciale sunt arondate la agentia de pe str. Sulmona, nr. 22 (zona veche a Constantei), dar nu stiu daca pot plati si PFA-urile acolo.

    Sa ne tii la curent.

  8. Ionut ti-am spus ca taxa de liniste o platesti la SPIT in Piata Ovidiu mai jos de Ibis, si da se plateste si de catre PFA uri. Ai documentul in sacosa-folderul trimis in Ianuarie.

  9. Nu inteleg pentru ce ti.ai batut capul sa faci tu toate astea cand era foarte simplu sa platesti pe cineva care te scapa de toate drumurile si hartogaria…in fine cat timp a durat?

  10. Staicu Ionuț-Bogdan

    Nu inteleg pentru ce ti.ai batut capul sa faci tu toate astea cand era foarte simplu sa platesti pe cineva care te scapa de toate drumurile si hartogaria…in fine cat timp a durat?

    Timpul efectiv de umblat de colo-colo a fost sub patru ore. Rezonabil, zic eu…
    O firmă de intermedieri ia minim 300 lei ;)

  11. Aha bine ca stiu la ce suma sa fac factura :)

  12. Pentru webdesign ajunge ECDL Web Starter oare?

  13. Staicu Ionuț-Bogdan

    Pentru webdesign ajunge ECDL Web Starter oare?

    Da. Webstarter am luat eu, pentru că dura cel mai puțin până la eliberarea diplomei.

  14. Vezi cand te duci pe str. Sulmona pt “Taxa de liniste” tre sa completezi un formular care il gasesti pe site-ul SPIT la care atasezi copii dupa toate cele obtinute de la registru + o schema a locatiei semnata de “o persoana autorizata”. Eu am facut una de mana, am hasurat 1/3 din suprafata. A comentat la ghiseu si mi-a spus ca imi lasa un comentariu “sa aduc schema semnata de pers. autorizata” , dar banii mi i-a luat :-)

  15. Poti folosi schita cadastrala a apartamentului unde ideal este sa hasurezi camera cea mai mica eu cum ti-am pus am bifat baia :)

  16. Io n-am facut PFA pentru ca nu nu am studii de specialitate. Se pare ca in tara asta nu se considera ca poti invata web design si de unul singur, tre’ diploma de ceva. Si cum Litere nu prea pusca, am facut micro acum 3 ani. Puteam sa fac un curs din ala de 2 lei, dar nu am mai avut chef sa dau bani si sa consum timp cu rahaturi din astea. Noroc ca ai avut diploma aia, uite ca ai rezolvat o problmema.

    BAFTA cu ze business. ;)

  17. Interesant articolul. De cateva zile ma gandesc sa imi fac si eu un business… si sincer… nu imi voi face PFA… sar direct la SRL… ca si PFA raspunzi cu tot ce ai pe numele tau, pe cand ca si SRL raspunzi in limita capitalului social. Bafta in business.

  18. Staicu Ionuț-Bogdan

    Delphi, mă bucur că ți-a plăcut (sau cel puțin ți s-a părut interesant) articolul, dar mă gândesc că dacă nu fac prostii, nu trebuie să plătesc cu prea multe. La o adică, dacă vroiam să trag în piept statul, nu-mi făceam pfa-ul de la bun început :)

    Va urma partea a doua a articolului, despre ITM, pensii, sănătate ;)

  19. Corect! Dar prin comentariul meu nu m-am referit la tras in piept status… mai mult ca sigur va veni o noua lege care va lua si mai multi bani de pe saracii oameni care au PFA

  20. Staicu Ionuț-Bogdan

    mai mult ca sigur va veni o noua lege care va lua si mai multi bani de pe saracii oameni care au PFA

    Nu-i bai. Nu am făcut niciun contract permanent cu statul. Oricând mă pot duce și închide șandramaua :)

  21. Timpul le rezolva pe toate. Unde sunt eu(Spania-Barcelona), taxa lunara e 200-250€ pentru PFA. Luati in calcul ca UE vrea ca in timp toate tarile incluse sa aiba aceeasi legislatie. Mai bine lucrezi in alta tara ca PFA unde serviciile sunt de 5 ori mai scumpe, decat sa lucrezi in Romania. Ganditi pe termen lung. Veniturile pe plus sunt dupa minim 2 ani.

  22. Staicu Ionuț-Bogdan

    taxa lunara e 200-250€ pentru PFA.

    Păi stai să termin și cu ITM și CNAS să văd cât am eu de plătit lunar. Probabil în jur de 100-150€ :)

  23. In ceea ce priveste raspunderea nelimitata in limita patrimoniului detinut (proprietati pe acte) sint doua solutii :
    – fie muti totul pe alt nume
    – fie faci o asigurarea de raspundere personala este limitata la suma asigurata. Adica, daca daunele depasesc suma asigurata, atunci pentru ceea ce depaseste, platesti din buzunarul propriu.

    Cu alte cuvinte daca Ionut imi face un web site si dispare baza de date in baza unui contract `beton` il trag pe el raspunzator si daca eu in anii precedenti am avut sa spunem un profit de 100 000 euro anual demonstrata cu acte ii cer aceeasi suma dar chestiile astea se regleaza in tribunal iar un proces poate dura lejer 2 – 3 ani daca sti cum sa il lungesti si intre timp banuiesc ca iti muti si tu averea …

    Eu as pune gaj pe scaunul lui de exemplu :)

    Difernte intre SRL si PFA
    ca pfa nu poti angaja dar ca IF sau II poti angaja

    la SRL ai nevoie de contabil pe viitor va trebui si expertul contabil sa mazgaleasca actele

    la pfa contabilitate i partida simpla (adica chiar simpla) la srl in sistem europeam adica iti trebe clar contabil

    la srl mai multe controale la pfa spre zero

    mai sint si alte exemple dar nu am timp sa le enumar pe toate

    In ceea ce priveste impozitarea cei 16 % impozit la profit mi se par rezonabili in conditiile in care marea majoritatea a cheltuielilor sint deductibile.

    Phoria cei 250 euro sint pentru ce anume ? fi mai explicit pentru activitatea asta platesc suma asta considerata pentru asta

    Ionut fi linistit …..altfel iti trimit controale pe cap :)

  24. Phoria cei 250 euro sint pentru ce anume ? fi mai explicit pentru activitatea asta platesc suma asta considerata pentru asta
    1. phorias / de la Pilat HORIA Stefan
    2. foloseste pe viitor si semnele de punctuatie pentru ca in limba romana nu se pun accente pe litere
    3. Acea suma am pus-o aproximativa intre 200 – 250€ pentru ca se modifica de la an la an. Este de fapt taxa lunara platita la Seguridad Social(sau o cotizatie) pentru ca esti persoana autorizata sa ai venituri(se numeste Autonomo). In link este taxa anuala. Nu ma intreba de TVA/IVA sau alte lucruri de genul ca nu am timp pentru informatii de genul asta. Chiar nu am timp … http://www.seg-social.es/Internet_1/Trabajadores/CotizacionRecaudaci10777/Regimenes/RegimenEspecialTrab10724/TablaResumendebases747/index.htm

  25. Draga Phorias, nu vreau sa te superi pe mine dar poate nu realizezi anumite lucruri
    – ce te face sa crezi ca daca lucrind undeva la tara in Romania nu poti avea clienti din America Germania japonia Italia sau Spania
    – tu ai venit cu citeva informatii aici trintite aiurea dar nu ai revenit cu info suplimentar pentru ca nu ai timp dar cine are timp …. daca intradevar asa este ar fi mai bine sa nu dai nici o informatie decat sa dai 30 %, din ce vad tu ai trecut un link cu probbail asigurari sau cum se spune la noi vechimea in munca, pai sa sti ca si in Romania poti plati de la 170 ron pina la cit vrei tu sa te asiguri, si ne-ai lasat in ceata cu restul taxelor nu sint curios dar daca tot ai inceput termina treaba.

    A scuze vad ca nu ai timp atunci de ce te mai deranjezi sa scri aici sau dai info doar cu lingurita ?

  26. http://www.admi-international.com/self_employed.asp

    Lamurit?

    p.s.: nu am timp sa caut pe internet pentru altii. ti-am dat informatia de baza: taxa lunara. restul procesului pentru a devenit autonom dureaza maxim 30 minute(drumul inclus)

    p.p.s.: suma este aproximativ 250€ pentru ca depinde de varsta, sex si domeniul pe care lucrezi

  27. Daca nu ai timp sa cautii pentru altii asta este nu te obliga nimeni dar daca ai observat pe aici noi incercam sa ii ajutam si pe ceilalti si gratis. In plus nici noi nu prea avem timp dar gasim citeva picaturi in program pentru asta.

  28. Staicu Ionuț-Bogdan

    Guys, voi vă dați seama că vă certați despre cum se procedează cu echivalentul PFA-ului în SPANIA pe un post unde se discuta inițial despre PFA în Constanța? :)

  29. Eu da. Ideea de la care pornisem(pentru care nici nu am avut chef sa intru in detalii) era scrisa un pic mai sus: legata de legislatie. en fin. Oricum cel mai simplu e sa pui pe cineva care se ocupa cu domeniul sa iti faca toata treaba si sa te scuteasca de N drumuri si intrebari irelevante.

  30. Din pacate la noi nu se poate face acest lucru pentru ca titularul cam trebuie sa fie prezent avand de dat mai multe autografe.

  31. Noroc cu Ionut pentru ca astfel am mai facut in IF astazi. Avind deja experienta am avut nevoie de 2 ore pentru a completa hirtiile de la ONRC, pentru a stringe toate actele de care au ei nevoie si pt a lua autografe de la Asociatie si patru vecini.

    Am ajuns la ONRC pe la 15.15 si la 15.50 am plecat fericit acasa cu bonul respectiv urmind ca pe 30 sa imi iau diploma cum spune Ionut.

    Asteptam si continuarea nu ne lasa in ceata, ai rezolvat marea problema de la ITM ai facut cunostinta cu fetele acre de la Casa de Sanatate ?

  32. Un singur detaliu de adaugat (destul de evident dealtfel…) la acest post: daca diploma de studii este pe un alt nume decat cel actual al persoanei care solicita infiintarea PFA-ului (de exemplu schimbat in urma casatoriei), la lista de documente trebuie adaugata si o copie xerox dupa documentul care atesta schimbarea numelui (certificat de casatorie, divort, …)

  33. Staicu Ionuț-Bogdan

    Simona, mulțumesc pentru comentariu.

    Cred că ce ai zis tu acolo se subînțelege. Eu nu am fost pus în situația asta, dar cred că treaba asta se aplică oriunde te-ai duce cu actele, nu doar la ONRC :)

  34. Din pacate sau din fericire la baieti acest lucru nu se aplica nici la casatorie nici la divort :)

  35. Sau platesti cateva sute de lei si mergi doar la semnat ;)

  36. Daca ai optat cumva pentru PFA cu norma de venit, trebuie sa tii cont ca in 2011 a fost modificat modul de calcul al acesteia. Astfel, prin art. 49 din Codul Fiscal 2011 se stabileste ca

    (5) Daca un contribuabil desfasoara doua sau mai multe activitati care genereaza venituri comerciale, venitul net din aceste activitati se stabileste prin insumarea nivelului normelor de venit corespunzatoare fiecarei activitati.

    (text luat de pe http://codfiscal.money.ro/codul-fiscal-2011-venitul-net-anual-pe-baza-normelor-de-venit/). De parca lucrezi 6 norme, ca unii profesori. Sau nici aia n-au voie atatea.
    Vad ca in Constanta activitatile de informatica sunt trecute la gramada – 6 coduri CAEN, o singura activitate (http://static.anaf.ro/static/10/Constanta/CT_22956.pdf). In alte judete in care era tot asa in 2010 acum le-au separat, astfel incat te poti trezi ca ai de plata impozit aferent a 5-6-7-8 norme (de ex. Sibiu – http://iiifpfa.files.wordpress.com/2010/08/norme-de-venit-2011.pdf) – probabil mai mult decat castigi. In aceasta situatie ai 2 solutii, fie radiezi cateva coduri CAEN – treaba de 15 min. la Sibiu – fie optezi pentru sistem real.

  37. Eu la PFA doar ce am terminat de modificat actele spentru ca in COnstanta dupa sute de ani a devenit mai convenabil un cod CAEN de cazare pe norma fata de sistemul real si am scos 10 coduri caen si am ramas cu unul singur. Cost cam 250 ron dar ca timp trebuie sa astepti 3 zile sa iti iasa actele dupa care le depui la ANAF.

    Partea proasta este ca trebuiau depuse pina la 31 Ianuarie si am reusit sa le depun pe 1 Februarie culmea fara spaga.

    Pentru cine a ratat momentul recomand inchiderea PFA ului vechi sau trecerea lui pe linie moarta anul asta si lucrarea in paralel pe altul nou unde poti sa optezi la inceput pe impozitarea la norma iar anul urmator in functie de cum se modifica tabelul de mai sus poti lucra cu 2 PFA uri diferite pe 2 coduri caen diferite. Marele avantaj ai baremul de trecere la plata TVA inmultit cu 2.

    Pentru Constanta trebuie sa ai exact unul din acele coduri Caen trecute in tabel.

  38. extrem de util! multumim! ai cumva mai multe cunostinte despre punctul 10 de pe lista de documente necesare: “in cazul persoanelor fizice care desfasoare activitate economica autorizata si recunoscuta intr-un alt stat membru al UE sau al spatiului economic european, documentatia care atesta functionarea legala, obtinuta in celalat stat,” sau imi poti indica niste surse unde pot afla in ce consta exact cererea asta? de asemenea, ce parere ai: este avantajos sa fii inregistrat in romania ca freelancer si sa desfasori activitati economice in strainatate (germania) sau ar fi mai avantajos sa fii inregistrat ca freelancer in germania?

    multumesc mult pentru orice sfat sau sugestie!

  39. Salut,
    daca vreau sa-mi fac PFA la o alta adresa decat cea de domiciliu, trebuie sa am flotant la acea adresa?
    De asemenea, pe cererea catre asociatia de proprietari, sa trec numele meu ca solicitant, sau al proprietarului apartamentului?

  40. Buna ziua,

    Ma poate ajuta cineva cu cateva info. legate de cheltuielile deductibile la PFA? Care sunt acestea? Se pot deduce si cheltuielile cu conbustibilul si daca da in ce cota si daca este nevoie de foaie de parcurs?
    Am deschis PFA-ul in 14 oct. 2011 si pana acum am fost doar la ANAF sa declar, care este termenul limita de plata a cotizatiei la sanatate si daca se achita ITM-ul daca sunt angajata si la o firma.

  41. Iti multumesc pentru informatiile en detail pe care le-ai pus aici pentru a ajuta, ma bucur cand vad ca sunt oameni care sacrifica timp pesrsonal pentru a scrie un articol de acest gen!

Show trackbacks
  1. […] ma tenta ideea inregistrarii ca PFA inca de anul trecut, trebuie sa recunosc, articolul CIM sau PFA? mi-a dat “un sut in fund” […]

  2. […] vreo cinci ani în urmă am înființat PFA-ul. În cazul în care nu știi, asta presupune un teanc de acte completate și semnate. Mă simțeam […]

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu!

You can insert code snippets using BBcode:
[js].[/js] [html].[/html] [php].[/php] [css].[/css]
You can also use some HTML tags:
<blockquote>.</blockquote> <code>.</code> <a href="">.</a> <strong>.</strong> <em>.</em>

windows apple dropbox facebook twitter