Mouse Microsoft Wedge Touch de la @evoMAGro

Prima dată când am văzut ciudățenia asta am zis că o tâmpenie mai mare nu poate scoate Microsoft și m-am mirat că o companie ce a scos MS 4000 poate scoate un maus pe care, dacă nu ești atent, îl pierzi în palmă.

Sigur, nu a putut să nu-mi zboare gândul la hit-ul Apple…

Cred că trebuie să precizez de la început că de când l-am văzut prima dată pe blogul lui Tudor (cred) am avut o părere extrem de proastă despre el: mult prea mic pentru a fi utilizat de o persoană de dimensiuni normale! Evomag au fost amabili și mi-au trimis Microsoft Wedge Touch în teste. Să vedem cum s-a comportat!

În ciuda faptului că este extrem de mic, este ușor de folosit. Are nevoie de o scurtă perioadă de acomodare, dar după 30 minute este ok iar în comparație cu magic mouse mi se pare un pic mai… folosibil.

Chiar dacă mă așteptam să fie obositor, după două zile de utilizare am ajuns la concluzia că este utilizabil, chiar și pentru perioade mai lungi de timp.

Din câte mi-am dat seama, Wedge Touch are un singur buton fizic dar, fiind un mouse touch, detectează în ce parte faci „click” și acționează ca atare. Din păcate, nu am apucat să-l testez pe osx, să văd cum sau dacă funcționează pe mac, dar pe windows este ok. Se putea mai bine, probabil cu un update s-ar putea rezolva probleme enervante, gen lipsa unui flick stânga/dreapta pentru back/forward sau middle click. Chiar așa, sunt singurul care folosește middle click? Nu s-a gândit nimeni de la microsoft la asta? Ca idee, m-a deranjat mai mult lipsa acestui buton (fie el și virtual) decât dimensiunea mausului!

O chestie foarte cool – care parcă era prezentă și la touch – este un fel de inerție la scroll, astfel încât poți face scroll la câteva zeci de linii de cod dintr-o mișcare de deget.

La fel ca orice alt mouse microsoft, este foarte sărac în opțiunile software, nepermițându-mi să setez mare lucru. Nu știu cum se comportă pe win8, dar am înțeles că „știe” ceva mai multe gesturi.

În ciuda dimensiunii reduse, este genul de mouse pe care îl voi lua în considerare când voi avea nevoie de un mouse.

Microsoft Wedge este disponibil pe site-ul Evomag la un preț de 280 lei.

2 Comentarii to “Mouse Microsoft Wedge Touch de la @evoMAGro”

  1. pai intr-un alt post spuneai ca nu suporti soriceii mici, iar acum vad ca spui doar de bine despre soricelu’ asta pe care “i-l pierzi in palma”

    intrebare: Trebuie sa i-l misti pe masa ca pe unul normal sau….?

  2. Staicu Ionuț-Bogdan

    @iuliancalin: arată-mi unde am scris că „î-l pierd”. Având în vedere că nu poți copia un text fără să-l greșești, nu știu dacă are rost să-ți răspund.

    Dar totuși: da, trebuie să-l miști pe masă.

Show trackbacks

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu!

You can insert code snippets using BBcode:
[js].[/js] [html].[/html] [php].[/php] [css].[/css]
You can also use some HTML tags:
<blockquote>.</blockquote> <code>.</code> <a href="">.</a> <strong>.</strong> <em>.</em>