Despre cât de prietenoase sunt formularele românești

Am citit la Andi o chestie ce mi-a adus aminte de zilele trecute, când a trebuit să instalez un certificat digital (am trecut brusc de la declarații pe dischetă la certificate digitale; cred că au omorât jumătate din pc-urile folosite la contabilitate!). Clientul a fost suficient de neinspirat să aleagă Transsped. De fapt, nu cred că a fost neinspirat pentru că orice altă firmă ar fi ales cred că nu ar fi fost diferită situația.

Încep să cred că cei ce prind contracte babane cu statul în domeniul it au ca angajați niște monkey code ce au ca slogan: noi muncim, nu gândim. Ori asta ori pur și simplu se gândesc din răsputeri cum ar putea face un UX cât mai infect.

Dacă accesezi linkul de mai sus și încerci să completezi formularul unei firme ești pur și simplu copleșit de multitudinea de câmpuri. Asta după ce, în prealabil, ai completat un formular (pe hârtie) cu fix aceleași date și l-ai trimis firmei sus menționate!

Idee

Știu că cei ce sunt plătiți din banii noștri nu dau un scuipat pe ideea asta, dar ar fi cool de aplicat în alte domenii. De exemplu, magazine online.

CNP

Tot Andi zice că dintr-un CNP poți afla: data nașterii, sexul, și județul din care ești. N-ar fi interesant ca atunci când completezi cnp pe undeva să se facă autofill la treburile astea? Sau invers, când completezi data nașterii, sexul etc să îți facă autofill (parțial, ce-i drept) la CNP?

CUI

Pentru firme, la CUI e și mai drăguț. Afli tot. De ce este nevoie să introduc toată povestea (inclusiv adresă, nr.reg.com. etc) când totul se poate face automat?

Utopie?

Va fi vreodată ceva de genul implementat în România la scară largă? Mă îndoiesc. Dar e frumos să visez…

11 Comentarii to “Despre cât de prietenoase sunt formularele românești”

  1. Ca sa nu mai vorbim de traducerea penala a siteului.

    Repository = Depozitar ??

    Si ce e ala un Certificat Calificat ( C.C. ) ?

  2. Din data de nastere, sex si judet se poate calcula tot CNP-ul, nu doar partial; ar fi un lucru bun pt. formulare :)

  3. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Nelutu: dacă ai și un hint despre cum s-ar face, nu s-ar supăra nimeni :)

  4. Hmm, trebuie sa caut in arhiva, exista un algoritm de calcul. Revin cu info

  5. Vai vai, sorry, m-am încurcat, acum știu de ce e în arhivă “proiectul”. Nu se poate afla numărul atribuit de către birourile de evidență a populației din județul X. My bad…

  6. Nu ma mira. Toate aplicatiile statului sunt asa.
    Am intrebare: esti obligat sa treci la sistemul cu certificate? Preturile nu sunt chiar la indemana…

  7. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Bogdan: contabila mi-a zis că eu nu am nevoie (ea se ocupă cu toate declarațiile). Dar dacă îți faci singur contabilitatea, probabil că e necesar, fiind singura posibilitate de a-ți depune declarațiile…

  8. Mai multe siteuri folosesc tehnica asta de a lua datele firmei din cui (factureaza.ro de ex.), dar mi se pare ca baza de date nu-i publica. Totusi ar fi interensant un script pentru asta.

  9. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Bertok: ia uite aici. :)

  10. Foarte tare. Mersi frumos.

  11. Sper ca nu va mirati la felul cum in romania se fac treburile de mantuiala doar ca sa iasa un ban..

Show trackbacks

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu!

You can insert code snippets using BBcode:
[js].[/js] [html].[/html] [php].[/php] [css].[/css]
You can also use some HTML tags:
<blockquote>.</blockquote> <code>.</code> <a href="">.</a> <strong>.</strong> <em>.</em>

windows apple dropbox facebook twitter