Cum să-ți faci un CV bun?

Am fost întrebat – de mai multe ori în ultima perioadă – despre cum se face un CV decent. Cum cea mai potrivită persoană care îți poate da sfaturi despre alcătuirea unui CV este un… freelancer, m-am gândit să-ți împărtășesc câteva sfaturi de bun simț, adesea uitate de mulți, despre ce (nu) ar trebui să conțină un CV. Tot ce scrie mai jos se aplică unui CV din aproape orice domeniu, chiar dacă pe alocuri pare că mă adresez celor din IT/dev.

Lungimea CV-ului

Pune-te un pic în locul angajatorului: dacă ar trebui să citești 500 CV-uri, câtă plăcere îți fac cele de două pagini? Dar trei pagini? Cu cât ai CV-ul mai lung, cu atât ai șanse mai mari să nu fie citit!

Studii

Începi cu ultima școală absolvită (facultate, master etc). Termini cu penultima școală absolvită. Știu, ai terminat facultatea dar nu ți-ai dat licența pentru că [insert reason]. Hai să-ți zic un secret: dacă nu ai diplomă, nu ai absolvit nimic. E atât de simplu. Dacă scrii în CV că nu ți-ai dat licența (din varii motive, este irelevant), cuvântul ce te va caracteriza în ochii angajatorului este delăsător. Cine vrea angajați delăsători?

Nu contează ce școală generală ai făcut, ce grădiniță, școli profesionale etc, decât dacă au legătură cu postul la care aplici. Ai făcut școala de bucătari și aplici pentru un post de strungar? Ce relevanță are diploma ta de bucătar?

Vechimea în muncă

Cu mici excepții (atât de mici încât nu îmi vine nici una în minte), un CV trebuie să conțină doar chestii legate STRICT de postul pe care vrei să-l ocupi. Vrei să te angajezi programator? Ce relevanță are că ai lucrat la McDonalds ca prăjitor de cartofi?

Ai fost freelancer și vrei să te angajezi? Bagă un portofoliu. 2-3 lucrări edificatoare din ultimii 1-2 ani. Link-urile însoțite de o scurtă descriere (2-3 rânduri maxim) ar trebui să fie suficiente.

Specializări

Ca programator, este foarte ușor să pici într-un soi de… grandomanie. Să spui că știi X limbaje este stupid. Da, știu, unii vor programatori mediocri. Dar asta nu înseamnă că e bine. Nu-i nici o rușine să spui că știi unul sau două limbaje dar ești expert în ele. De asemenea, „noțiuni de bază în limbajul X” nu înseamnă „m-am uitat puțin peste un cod în limbajul X”.

Adresa de domiciliu

Te aștepți să-ți trimită angajatorul vederi din Hawaii? Să vină în vizită? De ce ai da adresa EXACTĂ? Bd. 1 mai nr. 59, Constanța este suficient. Chiar prea suficient, dacă mă întrebi pe mine!

Poza

Dacă nu te angajezi fotomodel, secretară sau în orice alt domeniu de lucru cu publicul, poza ta nu interesează pe nimeni.

Vârsta

Vârsta se specifică întotdeauna. Data nașterii, zodia și alte prostii nu interesează pe nimeni, dar anul este important.

Email-ul

Dacă emailul tău arată așa: gigi_babanu@yahoo.com sau papushik_coco@yahoo.com ar trebui să iei în considerare un email nou. Un email de genul nume.prenume@gmail.com ar fi excelent. Încearcă să reziști tentației de a-ți pune vârsta, anul nașterii sau anul curent în email. Cum ar fi ca părinții să te fi botezat Georgică72 Ionescu?

Obiective

Știu, tu îți dorești să ajungi mare. Vrei propria firmă, vrei angajați, vrei o carieră strălucită. Problema este că angajatorul te vede ca un potențial concurent. Iar un „inamic” este mai ușor de exterminat când e insignifiant. Ține-ți planurile pentru tine!

Onestitate

Mai presus de toate, tot ce pui într-un CV trebuie să fie adevărat. Musai! Nimic nu e mai jenant să spui ceva în CV iar peste o săptămână să se afle că nu e adevărat.

Referințe

Dacă ești freelancer, cere testimoniale de la clienți. Hint: majoritatea clienților îți vor face bucuroși unul dacă le faci un discount de 10-15%.

E rândul tău!

Tu ce recomanzi celor ce-și scriu un CV pentru prima dată?

31 Comentarii to “Cum să-ți faci un CV bun?”

  1. nu am inteles de ce “cea mai potrivită persoană care îți poate da sfaturi despre alcătuirea unui CV este un… freelancer”… dar in rest, in general, sunt de acord cu cele expuse ;)

  2. Pentru developeri: și un link către contul de GitHub, sau e deajuns doar link-ul :)

  3. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Ștefan: pentru că era sarcasm! :)

  4. Ce vad in ziua de azi este ca studiile conteaza din ce in ce mai putin, in special pentru un post de programator/designer. Intr-un fel era normal sa ajungem aici.

    Subscriu la ce ai zis tu si la ce a zis Vlad.
    E musai un cont pe Github cu cateva proiecte, un profil decent pe LinkedIn, si chiar si Twitter. Sa nu uitam ca cele mai multe joburi se obtin (deocamdata) cu ajutorul contactelor.

  5. Vârsta se specifică întotdeauna. Data nașterii, zodia și alte prostii nu interesează pe nimeni, dar anul este important.

    De ce? De ce conteaza anul nasterii? Cel putin ca programator nu exista limite de varsta, cat timp esti major it’s enough. Varsta se poate aproxima la interviu, dar e irelevanta pentru post. Nu?

  6. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Răzvan: nu. Un puști de 18 ani este foarte rar focusat pe ce trebuie să facă. Își îndreaptă atenția spre cluburi, ieșiri etc, lăsând job-ul pe un plan secund (întârzieri și alte chestii de genul asta).

    Pe de altă parte, un programator de peste 35-40 ani este și el de evitat. Sunt șanse mari să fi rămas în urmă cu tehnologia, să fie morocănos, să aibe aere de superioritate șamd. Și exceptând situația în care candidatul este Jon Hall… nu vrei un asemenea angajat. :D

    Oricum, în ambele cazuri intervine și diferența de vârstă dintre candidat și restul colectivului. De exemplu, dacă e prea mic va deveni ținta glumelor directe.

    Știu, sunt chestii copilărești, dar nu uita că it-iștii nu sunt foarte… maturi :D

  7. as avea de comentat la unele chestii:

    – experienta in munca, de orice fel, ajuta. E ok sa pui ca ai invartit cartofii la mec, o sa vad cat ai rezistat, prea mult sau prea putin e rau.

    – varsta e importanta dar nu cea mai. acu depinde mult si de post

    – poza – daca tot pui, pune una normala. ma jur ca am primit un cv cu unu care avea gluga trasa pe ochi, semi-intuneric etc.

  8. @add

    “am primit un cv cu unu care avea gluga trasa pe ochi, semi-intuneric etc”

    ala nu aplica la un job, ci te ameninta voalat :D :))))))))))

  9. Citesc din cand in cand blogul lui Ionut si vazand tema postului de astazi m-am gandit ca ar prinde bine cateva recomandari – dat fiind ca fac angajari (ptr o firma f mare) de ceva vreme, pentru diverse pozitii (atat ptr ro cat si ptr extern).

    ————– Lungimea CV-ului ————–
    – perfect; scurt si la obiect, trebuie punctata experienta similara cat mai in detaliu

    ————– Studii ————–

    Dacă scrii în CV că nu ți-ai dat licența (din varii motive, este irelevant), cuvântul ce te va caracteriza în ochii angajatorului este delăsător. Cine vrea angajați delăsători?

    Perfect de acord. De regula nici nu citesc mai departe (decat daca doresc sa angajez muncitori necalificati – si poate nici atunci… daca are licenta luata ma gandesc ca sunt sanse sa avanseze pe viitor).

    ————– Vechimea în muncă ————–

    Cu mici excepții (atât de mici încât nu îmi vine nici una în minte), un CV trebuie să conțină doar chestii legate STRICT de postul pe care vrei să-l ocupi. Vrei să te angajezi programator? Ce relevanță are că ai lucrat la McDonalds ca prăjitor de cartofi?

    Am o alta parere. Aceste ex-locuri de munca care nu au legatura cu postul la care aplica candidatul de sunt de multe ori relevante… se poate urmari un traseu al carierei s.a.m.d. Asta sub rezerva ca nu se va detalia inutil activitatea care (inca o data) nu are legatura cu postul pentru care se aplica.

    ————– Poza —————-

    Dacă nu te angajezi fotomodel sau secretară, poza ta nu interesează pe nimeni.

    Nu vreau sa intru in polemici cu nimeni si nici sa comentam pe marginea acestui post dar.. daca consideri ca esti o persoana fotogenica si ai o poza decenta, pune-o in CV… Daca nu, NU FA GRESEALA! :) (sunt si alte joburi pentru care “aspectul fizic ingrijit” este un must-have”). ;)

    ————– Email-ul ————–

    Dacă emailul tău arată așa: gigi_babanu@yahoo.com sau papushik_coco@yahoo.com ar trebui să iei în considerare un email nou. Un email de genul nume.prenume@gmail.com ar fi excelent.

    Daca as scrie aici vreo 4 adrese de e-mail de pe cv-urile de “reprezentanti export” primite astazi… :)

    ————– Obiective ————–

    Știu, tu îți dorești să ajungi mare. Vrei propria firmă, vrei angajați, vrei o carieră strălucită. Problema este că angajatorul te vede ca un potențial concurent. Iar un „inamic” este mai ușor de exterminat când e insignifiant. Ține-ți planurile pentru tine!

    Depinde… nici un angajator nu se asteapta ca cineva sa munceasca o viata ptr el… decat multi si prosti mai bine 1-2 si buni :). Mai mult, o persoana care are cateva scopuri si le descrie cat se poate de profesionist nu cred ca va fi privita ca un pericol (poate in acest segment, unde angajezi un programator, iti fura sursele si maine are firma lui).

    ————– Onestitate ————–

    Nimic nu e mai jenant să spui ceva în CV iar peste o săptămână să se afle că nu e adevărat.

    Asta ar insemna un varf de bocanc lustruit de curu’ unui mucos.

    PS: este foarte greu in ziua de astazi sa gasesti personal de calitate… asa incat intocmirea cv-ului este primul si cel mai important pas care se face in tot acest proces de cautare a unui loc de munca… restul sunt “importante dar neurgente” :)

    Cu respect.

  10. Staicu Ionuț-Bogdan

    Ciprian, mulțumesc pentru comentariu și pentru adnotări.

  11. Să înțeleg că nu m-ai angaja pentru că sunt morocănos (drept e că nu am încă 35 de ani, dar fie). La 28 de ani e normal să vezi lucrurile așa cum le vezi, și e foarte bine. Poate o să le vezi altfel la 35 :)
    Sugerez să-ți faci un update la About me – din cîte văd, e cam subțire informația, și nu ai aplicat exact regulile tale :)

  12. De bun simț sfaturile, dacă ține cineva cont de ele, n-are cum să-i strice. Dar cred că în primul și în primul rînd, la fel ca și în școală, toată lumea ar trebui să știe că toată treaba cu angajatul NU este fair. N-are nici o legătură cu Jocurile Olimpice, Raliul Paris-Dakar sau mai știu eu ce. Este o chestie pur subiectivă. Așa că primul sfat pe care l-aș da eu, ar fi să lase orice iluzie deoparte și să nu-și închipuie că dacă CV-ul este beton, n-are cum să nu dea greș.

    Dacă nu te angajezi fotomodel sau secretară, poza ta nu interesează pe nimeni.

    Aici s-ar putea să te-nșeli. Din experiența mea proprie (extrem de redusă, dar asta e) contează fotografia. Te scutește și pe tine și pe angajator de momente penibile (eu port părul lung) și de cîteva ori am văzut pe fața celui care-mi lua interviul că nu știa cum să-mi spună că preferă mai bine să nu …

    Un puști de 18 ani este foarte rar focusat pe ce trebuie să facă. Își îndreaptă atenția spre cluburi, ieșiri etc, lăsând job-ul pe un plan secund (întârzieri și alte chestii de genul asta).
    Pe de altă parte, un programator de peste 35-40 ani este și el de evitat.

    So, you’re stuck with 30. Mă-ntreb ce-i faci cînd va împlini 35-40 de ani? Îl dai afară pentru că e

    Sunt șanse mari să fi rămas în urmă cu tehnologia, să fie morocănos, să aibe aere de superioritate șamd.

    Cine vrea angajați delăsători?

    Îți spun eu, zgîrciții.

    Toate cele bune,
    un delăsător

  13. Sunt si nu sunt de acord cu partea in care trebuie sa prezinti cat mai pe scurt activitatea. Evident, treaba asta tine de fiecare caz in parte, dar sa va spun situatia mea (in care se pare ca am avut dreptate):

    23 ani, lucrez inca de prin liceu (de fapt colaboram cu o firma pentru depanare software si hardware la domiciliul clientilor si am trecut asta in CV pentru ca mi se pare relevant faptul ca in perioada in care colegii mei ieseau “la suc” cu bani de la parinti eu imi castigam singur o mare parte din banii de buzunar) si de 3 ani ocup acelasi post intr-o firma X + de 1 an colaborez cu o alta firma Y in functie de ce au ei nevoie.

    Am scris foarte mult text atunci cand am prezentat activitatea la firma X pentru ca, zic eu, am facut niste chestii foarte bune pentru organizatie si pe care nu stiu in ce masura le faceau altii (de altfel am tot fost promovat/recompensat pentru asta). In ultimul timp am inceput sa aplic pentru diverse posturi asemanatoare cu ce ocup acum, nu neaparat pentru a pleca (desi nu as zice nu unei oferte foarte bune), dar pentru a vedea daca as putea sa-mi gasesc altceva de lucru – sa-i zicem o asigurare din punct de vedere moral cum ca in cazurile cele mai negre as putea sa ma descurc. Toate cele 3 firme care au vizualizat cv-ul (din 4 aplicari, acum sa nu credeti ca sunt zeci) m-au si sunat pentru interviu, iar dintre astea 3, doua erau multinationale din top10-20 in Ro.

    Nu stiu daca se intelege ce am vrut sa spun, dar in concluzie cred ca e bine sa descrii cat mai multe din ce ai facut daca ai facut ceva cu adevarat notabil, mai ales la inceputul carierei.

  14. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Dorin: mulțumesc pentru comentariu. Ca freelancer (care are foarte mult de lucru) nu prea am nevoie să urmez vreo regulă. Nu prea este nevoie de actualizări ale paginii about me. În plus, pagina de about me nu este neapărat un CV.

    Nu te-aș angaja într-un colectiv cu media de vârstă 25 ani dacă ai avea 35 ani. Știu cum e să fii cel mai mic dintr-un colectiv, știu cum e să fii și cel mai mare. E bine atât pentru angajat cât și pentru colectiv să nu. :D

  15. Staicu Ionuț-Bogdan

    @neagrigore: mulțumesc pentru comentariu. Am actualizat paragraful cu poza.

    Dacă nu urma să lucrezi cu publicul și a strâmbat din nas pentru că ai plete… probabil tu nu vrei să lucrezi pentru el. Eu n-aș vrea!

    Când ajunge la 35-40 ani deja știe cum funcționează colectivul, firma, e obișnuit. Dar pentru o readaptare într-un nou mediu… Nu cred că e ceea ce vrei.

  16. Staicu Ionuț-Bogdan

    @Bogdan: evident că trebuie să scrii tot ce ai făcut notabil. Dar „am întors cartofi la McDonalds” nu e prea notabil. Sau cel puțin nu mi se pare mie. Pe de altă parte, ar trebui să fii ușor dereglat să nu treci în CV ceva de genul „datorită schimbării X sugerată de mine, firma a înregistrat un profit de 450% față de aceeași perioadă a anului trecut”.

    Toată șmecheria este să fii cât mai scurt în exprimare, fără artificii de exprimare inutile.

  17. Mi se pare ca e vorba de “cum sa faci un cv intr-un anumit domeniu”, adica programator. Unele aspecte nu se aplica la toate joburile.
    Ref licenta: eu apreciez pe unul care nu si-a luat licenta in jurnalism pentru ca era ocupat sa alerge dupa reportaje pe teren, il prefer unui tocilar care a stat 4-5-6 ani de facultate pe banii parintilor si a iesit din scoala o varza cu carne.
    Ref lungime CV: daca e bine redactat si impartit pe capitole, frumos, cu paragrafe si sectiuni, poate sa fie si mai lung.
    Ref experienta in munca: foarte important sa se detalieze cat de cat responsabilitatile joburilor trecute. Nu tota lumea stie ce e aia research manager, desi ar putea fi acelasi lucru cu media analyst.
    Ref poze: eu am evitat unele cv-uri pentru ca nu-mi placea poza, desi poate daca as fi chemat oamenii respectivi la interviu as fi trecut peste o prima parere despre aspectul fizic neplacut.

  18. Staicu Ionuț-Bogdan

    @ipo: mulțumesc pentru comentariu.

    Eu zic că este evident că mă adresez în special it-iștilor (fie că sunt programatori, administratori de rețea sau depanatori imprimante), pentru că asta fac eu. Dar unele (majoritatea?) se aplică în mai multe domenii. :)

  19. forta fie cu tine :D astazi am decis sa scriu si eu un amarat de cv. sfati utile …bine venite la fix. ms

  20. Cred că ar ajuta să precizezi mai clar lungimea (o pagină — tot ce e peste trebuie tăiat, pur și simplu, nu cred în excepții) și faptul că trebuie să arate bine și-n format plain text. Eu fac mereu pdf2text pe al meu ca să mă asigur că e ok, mai mulți angajatori decât credeți fac grep prin CV-uri ca primă filtrare. Altă sugestie, mai ales pentru programatori și oameni tehnici în general, este ca CV-ul să fie stocat într-un format prietenos cu un sistem de source control — asta înseamnă LaTeX, XSL-FO sau ceva de tipul ăsta. În plus, formatele de genul ăsta permit de obicei o separare perfectă între informație și aspect, ceea ce se dovedește util extrem de des.

  21. Uite ma gandeam sa las un link cu exemple de CV. Nu prea are legatura(e design mai mult) dar exemplele sunt bune.
    Daca doriti sa revedeti: http://www.smashingmagazine.com/2009/04/01/10-handy-tips-for-web-design-cvs-and-resumes/

  22. @Ionut: pai exista diferente notabile intre cv-urile din diverse domenii. De exemplu var-miu din state cred ca are nevoie de un cv scurt, cu multe poze, eventual un portofoliu video. Bine, el lucreaza in industria porno. :))

  23. Mândră de mine :D CV-ul meu respectă toate chestiuțele zise de tine.

  24. As zice si eu ce s-a zis mai sus,ca varsta nu trebuie trecuta. Daca pe tine ca angajator chiar te intereseaza asta, o poti deduce din randuri precum (Student in anul unu la Spiru`), sau din numarul de ani lucrari (presupunand ca nu esti un exemplar care s-a ocupat pana la 30 de ani de proiecte precum mersul in Banbu). In 90% din cazuri pe angajator il intereseaza ca viitorul angajat sa aiba X ani de experienta.

  25. Faza cu varsta am auzit-o si eu. Cica se recomanda sa nu o treci pe CV pentru a evita conceptii de genu ’18 ani deci nu e serios’ si ’40 de ani deci e morocanos’. Din aceeasi cauza nu se pune o poza. Nu esti angajat pentru aceste informatii.

  26. Virsta nu se scrie in CV!!!!!!!!!

    Daca in resposabilitatile postului nusecere unmaximun de vista atunci Nici un anagajator nu are dreptul sa te intrebe ce virsta ai !!!!!

    CIne vrea sa stie citi ani ai deduce din anii de scoala!!!

  27. Cred ca este foarte important sa te diferentiezi fata de ceilalti candidati. Ce parere aveti de conceptul VideoCV?

  28. Afara stiu ca este destul de utilizat VideoCV-ul. In Romania este acceptat pe unele site-uri. Ce impact credeti ca ar avea videoCV-ul asupra angajatorilor?

  29. @Iulia Afara unde? Eu am terminat facultatea in UK si am aplicat mult la tot felul de companii, prin agency sau direct. NIMENI nu accepta video CV. Poate te lasa sa pui un link, dar CV traditional e obligatoriu.

Show trackbacks
  1. […] a fost prima treabă. A doua treabă ține de CV (despre cum să-ți faci un CV am scris aici): dacă ai experiență de câte două-trei luni la șapte-opt firme în ultimii doi ani, poate că […]